




SPORTIVII de la CSM IASI 2020 AU CONTRIBUIT CU 3 MEDALII ÎN CLASAMENTUL PE NAȚIUNI LA CAMPIONATUL EUROPEAN INDOOR DIN SAMSUN – TURCIA.

La Campionatele Europene Indoor de tir cu arcul, desfăşurate în orașul Samsun din Turcia, sportivii clubului nostru au avut o prestație excelentă, cucerind 3 medalii: două de argint și una de bronz. Aceste medalii contribuie la clasificarea României pe poziția a V-a în palmaresul echipelor naționale din 24 reprezentative participante.
Elena Topliceanu și Cristina Bacin, alături de Loredana Mogoș (Menumorut Biharia – Oradea) au păstrat medalia de argint cucerită în anul precedent la categoria senioare arc barebow, după o victorie în faza semifinală cu echipa Turciei (6-2), și înfrângere în fața reprezentativei feminine a Italiei, care s-a dovedit un adversar mult prea puternic pentru a fi depășit.
Surpriza placută a delegației a fost echipa de seniori arc barebow, în care sportivul Răzvan Rusov, alături de noul campion european Ciprian Baican (Chisenau Cris) și Alexandru Koteles (Menumorut Biharia), au terminat competiția pe poziția a treia a podiumului, după 2 meciuri eliminatorii contra Turciei (5-4) și Slovaciei (6-0), și meci pierdut în semifinala contra Franței (egalitate după seriile de departajare și seria de baraj, finalizată cu 26 la 25 puncte în favoarea Franței).
Tot în competiția pe echipe, Nectarios Condurache, component al echipei de juniori arc olimpic, și-a adăugat în palmaresul personal medalia de argint, alături de Tamas Moreh (CSM Tg. Mureș) și Marco Tănăsescu (SCM Deva), categorie extrem de disputată în care au trecut la seria de baraj de echipa Georgiei (29 la 27), tot la seria de baraj de puternica echipă a Italiei (29 la 28) și înfrângere în finala pentru aur contra Turciei, echipa gazdă, puternic susținută din tribună de suporterii locali.
De menționat este și faptul că, în urma prestației excelente din calificările Campionatului Mondial de Field din Canada (septembrie 2024), sportiva Cristina Bacin a ocupat un loc eligibil pentru participarea la Jocurile Mondiale, găzduite în luna august, în orașul Chengdu din China.
Suntem extrem de mândri de sportivii noștri și îi așteptăm acasă pentru a ne bucura împreună de minunatele rezultate obținute.
Felicitări!
